joi, 11 martie 2010

Tipuri de tais

In functie de destinatia cutitului, de preferintele sau abilitatile utilizatorului pot fi mai multe tipuri de taisuri (privite in sectiune transversala). In general pot fi intalnite 6 tipuri de tais principale si in functie de imaginatie sau utilizare cateva combinatii. Denumirile sunt tot in engleza dar de data asta mai pot fi traduse si in romana.

Ex. forme de taisuri

1. "Hollow ground" se obtine prin formarea a 2 suprafete concave pe laturi formand in partea de jos un tais foarte fin si ascutit. Este preferat de producatorii de cutite in masa pentru ca este un tais foarte usor de format pe utilaje. Acest format de tais este in general foarte ascutit si taie cu usurinta dar numai la suprafata, taieturile adanci sunt mai dificil de facut datorita faptului ca lama se ingroasa neliniar spre coama. Deasemnea acest format nu poate fi abuzat prea tare existand riscul de a se ciobi sau rolui destul de usor.

2. "Flat ground" taisul incepe sa se formeze chiar de pe coama lamei (partea neascutita). Din acest motiv este mai dificil de obtinut pentru ca trebuie indepartat foarte mult material din lama. Si la acest format se obtine un tais fin, foarte ascutit iar la taieturi adanci se comporta mai bine chiar decat "hollow ground" pentru ca lama se ingroasa liniar, la un unghi mic, pe toata sectiunea lamei. In general acest tais reprezinta un bun compromis intre forta de penetrare (taiere) si rezistenta. Un asftfel de tais veritabil este insa o raritate.

3. "Sabre ground" oarecum similar "flat ground" diferenta consta in faptul ca taisul incepe sa se formeze de pe la jumatatea lamei si din acest motiv la un unghi mai mare. Este un tais destul de rezistent dar nu la fel de ascutit ca formatele prezentate mai sus. Deci un format ce suporta destul de bine abuzul si din acest motiv se intalneste des la cutitele militare clasice.

4. "Chisel ground" asa cum ii spune si numele este un format foarte asemanator cu o dalta. Practic se indeparteaza material de pe o singura parte. Taisul se formeaza in general la un unghi de 30 de grade si rezulta un tais foarte ascutit, din acest motiv se regaseste la marea majoritate a cutitelor de bucatarie japoneze. Acest format este foarte usor de ascutit (se ascute pe o singura parte) dar taieturile adanci precise sunt greu de efectuat pentru ca geometria asimetrica a taisului tinde sa devieze lama de la traiectorie. Cutitele cu acest gen de tais, in functie de partea pe care se formeaza tasiul, sunt pentru dreptaci sau pentru stangaci.

5. "Double bevel" sau " Compound bevel" este o metoda de a imbunatati performantele unor lame facute din oteluri mai moi. Practic porneste ca un "Sabre ground" doar ca la final mai apare un tais la un unghi mai mare decat tasiul initial. In acest fel creste rezistenta la abuz a taisului datorita cantitatii mai mari de material din spatele zonei de contact (taiere). La acest format cu greu apar ciobituri sau fenomenul de roluire dar se sacrifica abilitatile de taiere. Acest format se intalneste intr-o mare varietate de combinatii de unghiuri.

6. "Convex ground" se formeaza cumva intr-un mod opus celui "hollow ground". Se obtine prin formarea a 2 suprafete convexe pe laturile lamei. Taisul este destul de ascutit dar totodata foarte rezistent pentru ca in spatele taisului este cantitate destul de mare de material (este atat de rezistent incat este folosit si la topoare). Acest format este preferat de faurarii de cutite si este obtinut, in general, pe benzi abrazive. Probabil singurul dezavantaj consta in faptul ca este destul de greu de ascutit (pe piatra chiar e nevoie de foarte bune abilitati de ascutire pentru ca unghiul se schimba mereu).

Asa cum am spus si la inceput exista foarte multe combinatii ale acestor formate in incercarea de a mentine avantajele a cel putin 2 forme de tais, fie tais fin, fie rezistenta, fie usurinta la ascutire.

O alta combinatie posibila consta in folosirea a 2 tipuri diferite de tais pe aceeasi lama pe diferite portiuni (daca lungimea sau forma lamei o permite).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu